S-a născut pe 2 martie 1918, în comuna Cocargeaua, judeţul Călăraşi. Imediat după naştere, părinţii săi s-au mutat în Buzău. Aici a urmat şcoala primară, apoi Liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu”.
Între 1940-1942 urmează Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie de la Cotroceni, fiind avansat la gradele de sublocotenent (1941) şi locotenent (1944). După absolvire este repartizat la Escadrila 62 din Grupul 6 al Flotilei 2 Vânătoare dislocată la Turda. La 1 octombrie 1942 împreună cu Escadrila 62 Vânătoare a plecat pe frontul de la Stalingrad, iniţial pe aerodromul de la Morozovskaia, apoi la Tacinskaia şi ulterior la Rostov.
La data de 1 aprilie 1943, Flotila 2 Vânătoare a fost retrasă în ţară şi dislocată pe aerodromul de la Pipera cu misiunea de a apăra Capitala şi zona petroliferă Ploieşti. Aici se petrece evenimentul care l-a făcut celebru în lumea aviaţiei.
S-a ridicat la 1 august 1943 împreună cu sute de aviatori români şi germani pentru a vâna pe bombardierele americane ce decolaseră din Benghazi în cadrul Operațiunii Tidal Wave, având ca obiectiv rafinăriile din zona Ploiesti. Odată luat contactul cu atacatorii, Carol Anastasescu reuşeşte să doboare un prim bombardier, trecând apoi la un nou atac.
Avionul său este lovit. Sesizând dificultăţile avionului românesc, un B-24 se desprinde din formaţie şi se îndreaptă spre I.A.R.-ul avariat atacându-l cu mitralierele de la bord. Rănit, aviatorul român reuşeşte cu un ultim efort să vireze uşor spre stânga, punând I.A.R.-ul pe direcţia bombardierului.
Într-o mărturie, consemnată mult mai târziu, aviatorul Carol Anastasescu relata: „La ultima tragere, în momentul redresării, am auzit o pocnitură în stânga jos, cam către piciorul stâng. Maneta era lovită şi ea. Nu mi-am dat seama că sunt rănit… Degajam, când am văzut mici stropi de flăcări scurgându-se de pe manetă pe picior. Pantalonul de piele a început să mă frigă, să mă ardă. Încercând să-mi apăr piciorul, să sting flacăra care lua proporţii, mi-am fript palma. Răpus de usturimea aceea îngrozitoare, am deschis carlinga pregătindu-mă să sar. Mai târziu, americanii au spus că am sărit. Nu am sărit… Am încercat să iau puţină înălţime trăgând uşor maneta; era prea jos ca să pot sări… Arsurile mă chinuiau îngrozitor, mă temeam să nu explodeze avionul. În momentul acela am văzut un bombardier desprinzându-se din formaţie şi venind să mă atace. Avionul meu scotea fum; el trăgea direct în mine cu toate mitralierele din faţă. Nu mă mai puteam apăra, chinurile deveniseră insuportabile. Am virat uşor pe stânga colosului picând uşor spre motoare decis să intru în el… Am simţit o căldură puternică, şi atât. M-am trezit într-un spital…”.
În timpul prăbuşirii celor două aparate, avionul românesc s-a desprins singur din încleştare şi a aterizat forţat, pilotul revenindu-şi abia pe patul de spital.
Comandantul Bazei Flotilei II-a Vânătoare raporta Subsecretariatului de Stat al Aerului la data de 6 august 1943: „Avionul I.A.R.-80 no. 222, pilotat de slt. av. Anastasescu Carol, căzut în timpul bombardamentului aerian inamic, din ziua de 1 august 1943, a fost găsit lângă Rafinăria Vega Ploieşti. Pilotul, rănit la faţă, se plânge de dureri de şale, nu a putut da nici o indicaţie referitor la accident. Avionul reformat; are fuselajul, motorul şi o parte din aripi sparte.”
Carol Anastasescu devenea unul din aşii ce au luptat contra Operaţiunii „Tidal Wave” fiind înregistrat cu două bombardiere doborâte. La 15 septembrie 1945 a fost trecut în rezervă. Rămas fără ocupaţie şi serviciu, Carol Anastasescu a încercat să-şi reia studiile în drept. Nu a fost primit deoarece provenea dintr-o familie înstărită. Mai mult, la 1 august 1948 a fost arestat fără motiv pentru 1 an. În perioada 1949-1950 urmează cursurile unei Şcoli de Cadastru, lucrând apoi în meseria de topograf în mai multe localităţi din ţară. A fost pensionat în 1980. A murit în anul 2005.
Se pare că cele două bombardiere B 24 doborăte au fost „Jose Carioca” cu seria 42-40617 pilotat de Stampolis Nicholas și „The Lady Jane/Bertha” cu seria 42-40804 pilotat de Meehan William.
Sublocotenentul av. Carol Anastasescu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur (16 februarie 1944) „pentru destoinicia dovedită în luptele de la Don și Stalingrad unde a executat 25 misiuni de vânătoare și 6 bombardamente în picaj” și clasa Crucea de Aur cu o baretă (16 februarie 1944) pentru că „în calitate de șef de patrulă, a interceptat grupul de avioane inamice de bombardament, reușind ca patrula sa să obțină 4 victorii aeriene”.
În continuare, un fragment din cartea „Inimi cât să cuprinda cerul patriei” scrisă de Cornel Marandiuc, în stilul său inconfundabil, care parcă te face să te simți la comenzile IAR-ului „în pielea” lui Anastasescu:
„Sublocotenentul av. Carol Anastasescu — numit între camarazi „cărăluţă” sau „Charley”, îi promisese, ca bun camarad şi amic, sublocotenentului av. Teodor Nicolaescu că peste două zile (deci duminecă, de 1 august, cînd el de fapt urma să fie liber…) îi va ţine acestuia locul: comandant de patrulă. Nicolaescu trebuia să plece la nunta surorii sale. Promisiuni de vin bun adus de la nuntă, pe de o parte, felicitări şi urări de fericire pentru domnişoara mireasă, pe de alta… înţelegerea e înţelegere, şi iată venită ziua de 1 august ! De la darea alarmei trecuseră două ore. Stau legaţi în avioane, gata de decolare, sub un soare de vară torid. Transpiră. Mai stătuseră astfel. De doua luni se tot leagă în chingi şi aşteaptă. Americanii… aiurea, iar peste Prahova cerul rămînea limpede. Sondele, folositoare statui. Brazii de pe versanţii munţilor, liniştiţi, netemători. Ora 12.00 — rachetele decolării. Motoarele aruncă fum şi tunet, escadrila decolează în alarmă. Sublocotenentul Anastasescu, aflat în capul patrulei sale, este nedumerit de nivelul de zbor ordonat: o sută metri ! O greşeală ? — se întreabă. Americanii zboară şi atacă la 7—8 mii metri ! Întreabă prin radio, i se confirmă: 100 metri ! Patrula este peste Prahova căutînd pe cer inamicul … deasupra căruia trece, fără a-1 observa, într-adevăr, americanii zboară la doar 100 metri de sol în acea misiune fără precedent şi repetare dealungul întregului război ! Este atacul jos (impropriu acestui tip de avioane), asupra Ploieştiului, celebrul TIDAL WAVE, nimicitorul val decolat de pe Benghazi în dimineaţa acestei zile de 1 august. Văd scoarţa pămîntului aproape, din zbor. Concretă. Cele mai mici detalii. Plexiglasurile par lentile. Şi iată, bombardierele ! Li se par enorme. Imense. Păsări apocaliptice! Impresia este fascinantă şi înfricoşătoare totodată. Întinderea lor metalică, peste întreg pămîntul (aşa se pare !). De nebiruit. De nealungat. Este imaginea unică pe care nu o vor vedea decît ei, cei sortiţi acestei zile. Nu pot fi cuprinse cu privirea si ceea ce încă înfricoşează, este calmul și ordinea de paradă în care trec ! Dînd impresia de Destin! De implacabil! Apoi infernul se dezlănţuie. Anastasescu îşi revine din hipnotica uimire, formaţia se sparge, patrula cade fir peste o „fortăreaţă” din extrema dreaptă, biciuind-o cu rafalele tuturor armelor. Sublocotenentul degajează în jos, pe sub bombardier. În limită de înălţime. Măturînd cu aripile turla unei sonde, aproape! Acum trag toate turelele bombardierelor, iar de jos antiaeriana rapidă împroaşcă furibund, fără a putea alege între cvadrimotoare şi aparatele de vînătoare proprii. Smoala fumului de bombă şi petrol se amestecă. Cerul s-a aprins, are o culoare roşie, violet murdară. Lumina zilei — şi pălită, şi strălucitoare. Uimitor de argintii, ieşind şi intrînd pe neaşteptate în fum, aripile bombardierelor dansează a neînţeles şi spulberare. Exploziile bombelor le aruncă în sus iar proiectilele antiaerienei le smulg de pe cer. Explodează în sfere răbufnite de benzină aprinsă şi bucăţile lor lovesc. Schilodind. Dezechilibrînd. Doborînd avioanele apropiate. Lovite, nu au timp să evite sonde, schele, clădiri. Dealurile ridicate brusc în faţa lor. Se dezintegrează în spectrale lumini de magneziu şi aluminiu topit. Stînjenite prin lipsa de înălţime, de imposibilitatea manevrei, I.A.R.-urile se năpustesc secerînd. Secerate şi ele în păienjenişul rafalelor de apărare. Sublocotenentul Anastasescu revine repetat asupra bombardierul „său” şi acesta se răstoarnă pe stînga. Cu fum mult se învăluie în flăcări si se zdrobeşte de sol… Nu are timp să-l urmărească, degajează spre a ataca din nou. Un altul. Nu mai există uimire. Nu mai există teamă. Simte o bucurie, o mulţumire plină clocotind, irupînd în el. Redresează. Se vede singur, coechipierii risipiţi în alte angajări. Cade înverşunat peste al doilea bombardier, declanşînd mitralierele. Un ţăcănit strident, sec, după ultimul proectil tras. Armele se opresc brusc, cu declic. Trece, degajează, redresează. În stînga carlingii, spre maneta de gaze, se prelinge o şuviţă de foc. Deşi nu simţise să fi fost lovit . .. Focul se extinde. Picături de benzină aprinsă îi cad pe mînă, pe piciorul stîng, arzîndu-1. Simte, înţelege arsura, nu durerea. Instinctiv deschide cabina, vede că este sub şaizeci metri, aproape că rade sondele — nu poate sări cu paraşuta! Urcă spre a cîştiga înălţime de salt, manevrează uşor motorul de teama focului ce ar putea bubui în voluminosul rezervor de benzină aşezat în faţa sa după tabloul de bord. L-ar pulveriza! L-ar transforma în torţă vie! E singur şi arde. Se vede astfel şi este văzut. Din grupul cel mai apropiat de bombardiere, unul se desprinde. Spre el. Manevrează, „transformîndu-se” în vînător şi răzbunător al camaradului doborît. Trage, cu toate turelele ce le poate orienta asupra I.A.R.-ului… Acum pare să nu mai fie nici o şansă ! Nu are muniţie, focul se întinde, arsurile devin insuportabile. Dezarmat şi incendiat, Anastasescu vede bombardierul trăgînd, alunecînd spre el. Este pe punctul de a renunţa la orice zbatere. Un singur gînd, gheara neagră peste creier: să se termine totul mai repede! Să se termine… bombardierul alunecă spre el ca un monstru, trăgînd… Neaşteptat îl cuprinde o dorinţă ciudată, „nebună”, avînd în ochi silueta giganticului atacator. Fulgerător ea se amplifică, aleargă acum în sîngele său. Strînge I.A.R.-ul în repezire de glonţ. Directă. Exactă. Spre botul bombardierului ce îl atrage ca o hipnotică ventuză. Ca un magnet ce cheamă nu metalul avionului său ci carnea sa, trupul său chinuit şi fără şansă de salvare. Bombardierul creşte demenţial, parcă reţine cu ultimă simţire o imensă flamă, o căldură mare. Nimic altceva apoi… Uşor, rotind neclar apoi oprindu-se, prinzînd formă, culoare, muchii, pereţii camerei de spital i se limpezesc în privire, îşi revine. Se trezeşte. După două zile. Este în spitalu Prädinger, din Braşov. Întins pe un pat, într-o rezervă. Are arcada spartă, capul lovit, nasul rupt. Arsuri. Îşi simte pansamentele de la cap, mînă, pulpa piciorului. Nu-1 doare nimic. Este cusut şi pansat într-o mulţime de locuri. Chiar se miră cîte. I se povesteşte că a fost adus de către cîţiva soldaţi, cu o ambulanţă. Nici cei din spital, nici cei care îl aduseseră, nu ştiu cine este. Cum se numeşte. Îi spune medicului — care stă alături de el — cine este. Numele. Unitatea. îl roagă să comunice părinţilor săi, la Buzău, că totul este bine cu el, să nu se îngrijoreze. A doua zi vine un caporal, dintre militarii care îl aduseseră aici şi îi relatează cum l-au găsit: aruncat pe cîmp, într-o căpiţă de fîn. La vreo douăzeci de metri de avionul prăbuşit. Acela arsese complet. Nu ştiau nici ei cum ajunsese el acolo, în căpiţa de fîn. Seara, vrea să coboare din pat dar se simte fulgerat. Radiografie urgentă, are coloana vertebrală ruptă. Este pus în corset gipsat şi trimis la Bucureşti, într-un spital de specialitate. Află aici, din comunicate şi ziare, în baza mărturiilor unui ofiţer de antiaeriană, martor ocular, că un I.A.R.-80 (adică el, sublocotenentul Anastasescu), a intrat într-un cvadrimotor, că au zburat împreunaţi cîtva timp, după care s-au desprins şi au căzut în direcţii diferite. Că din cele două avioane nu s-a observat nimeni salvîndu-se… Totuşi, iată… el scăpase. Este operat. Intră în vaporii narcozei şi sub bisturiu cu neştiinţă în amintire-i. Cînd se trezeşte din nou în patul de suferinţă, unde va rămîne mai mult de un an, ştie! Îşi aminteşte! Ceva s-a întîmplat prin acest al doilea şoc. Al operaţiei, al anesteziei. Ceva s-a urnit, s-a mişcat. Trecînd din subconştient în conştient, înapoi. Pentru că probabil, la impact, în acea coliziune apocaliptică, trecerea se făcuse în sensul contrar. Revede totul. Resimte acea stare de disperare dar şi euforie, instalată în clipa cînd a hotărît impactul. Percutarea în cvadrimotorul american. Revede, după desprinderea de bombardier, pămîntul care se apropie vertiginos. Negru parcă, sau verde… nu, nu, precis negru era ! Resimte cum a încercat să redreseze, trăgînd manşa, uimit că răspund comenzile. Cum a filat în plină viteză deasupra solului, cu motorul oprit, distrus. Cum apoi avionul s-a poticnit brusc, cum a fost zvîrlit, şi groaznica lovitură… înainte de a-şi pierde cunoştinţa, mirosul acela… Da, desigur, ştiut de simţurile sale încă din copilărie. Poate undeva păstrat, între celulele alcătuirii sale: mireasma caldă şi plăcută, aromitoare. De fîn. De floare uscată. De iarbă şi de viaţă… această mireasmă a simţit-o în clipa aceea ultimă. Ziarele şi revistele l-au declarat eroul luptei. „Omul bolid”, „omul torţă”, „omul…”, au amplificat luîndu-şi nu de la el putere şi consimţămînt. Povestind. Relatînd. Şi cum a fost, şi cum n-a fost. Aviaţia 1-a propus pentru decorarea cu cea mai înaltă distincţie militară, ordinul „Mihai Viteazul”. Dar cel care acorda distincţiile de suprem merit şi semna decretele lor, cel care întotdeauna cînd i se prezentau astfel de propuneri se juca cu mulţimea creioanelor colorate (aflate pe masa sa de lucru), desenînd diferite semne pe aceste propuneri, el, regele ţării, a zîmbit. Doar a zîmbit.. Informînd scurt, „România Aeriană” consemnează în următoarea sa apariţie: „În lupta aeriană pe care aviaţia de vînătoare a angajat-o cu bombardierele quadrimotoare americane Consolidated B-24 „Liberator”, în zona petroliferă a Prahovei, la 1 August a.c, s-a distins printr-un excepţional gest sublocotenentul av. Anastasescu Carol (…) Sublocotenentul av. Anastasescu Carol, după ce a doborit un avion inamic cu armele de bord, s-a năpustit cu motorul în plin într-un al doilea bombardier, luînd, împreună cu acesta, drumul solului. Cu coloana vertebrală ruptă, cu arsuri la mîini şi la picioare, sublt. av. Anastasescu Carol îşi aşteaptă vindecarea în sanatoriul Dr. Antoniu din Capitală. România Aeriană îi urează să se întoarcă cît mai curînd în mijlocul camarazilor săi.”
Cîtora, unde, în lungul timp al războiului aerian, li s-a întîmplat astfel ? Şi cîţi au ştiut şi au decis, cu ultim gînd şi gest, cel al jertfei de sine, astfel să înfrunte adversarul ? Iar dacă „alţii” ar fi avut un „Anastasescu”, cît şi cîte cărţi s-ar fi scris despre el ?” (Cornel Marandiuc)
Si câte ceva despre IAR 80B nr 222
Decolaţi începând cu orele 13.18, piloţii români şi germani au patrulat în sector, la 5000 de m altitudine, până în jurul orelor 14:00, luând primul contact cu inamicul la 14:05, Cu toate acestea, Grupul 6 Vânătoare, decolat de pe aerodromul Pipera, a luat contact ceva mai devreme (ora 13:50) cu unităţile inamice care zburau la 100 de metri altitudine, în zona Crivina-Buftea-Periş. După ce s-au lămurit asupra înălţimii la care evoluau bombardierele, piloţii de vânătoare s-au lansat în atacuri ucigătoare asupra valurilor de „camioane” (codificare utilizată pentru bombardiere) care afluiau către obiectiv.
Deşi altitudinea joasă reprezenta o problemă, piloţii români au contat pe manevrabilitatea aeronavelor IAR-80A/B/C. Dezavantajul a fost reprezentat de armamentul IAR-urilor: avioanele IAR-80A/B, primele înarmate cu şase mitraliere Browning FN cal. 7,92 mm, iar cele din urmă cu patru mitraliere Browning FN cal. 7,92 mm şi două mitraliere Browning FN cal. 13,2 mm, nu puteau înfrânge un Liberator decât dacă reuşeau să plaseze o rafală lungă trasă de la distanţa de convergenţă către rezervoarele de combustibil din zona încastrării aripii (deoarece proiectilele nu străpungeau sau străpungeau cu mare greutate blindajele), faţă de varianta IAR-80C, înarmată cu aceleaşi patru mitraliere de calibrul 7,92 mm, dar şi cu două tunuri Ikaria (licenţă Oerlikon) de calibrul 20 mm.
IAR-ul 80B „222”, pilotat de slt. Carol Anastasescu era de tip 80B, dotat cu aripă de anvergură mică (IAR-80B avea anvergura aripii mărită la 11 metri, de la 10,5 metri, dar nu toate avioanele aveau montate aripile noi).
Bibliografie:
The IAR. 80 & IAR. 81 : Airframe, Systems and Equipment, Radu Brânzan
Vânatorul IAR -80, Dan Antoniu, George Cicoș
Inimi cât să cuprinda cerul patriei, Cornel Marandiuc
Romanian Aeronautics in the Second World War, Cristian Craciunoiu, Jean-Louis Roba
Ploiesti 1943: The Great Raid on Hitler’s Romanian Oil Refineries, Steven Zaloga
https://brasoave.wordpress.com/tag/pilot-de-vanatoare
Valori călărăşene: Carol Anastasescu, Mitulescu Constantin – în Evenimentul de Călăraşi, nr. 105, 2007
http://www.revistapentrupatrie.mai.gov.ro/documentar/909-1-august-2013-70-de-ani-de-la-operaiunea-tidal-wave-ii, Gheorghe Crăciunescu